A thought of the moment?

I do feel a lot lately. Few years ago there was a moment when I looked around me and I said: “Yes. I’m home”. I was always in search of some place to stay, to never leave. And for a moment, a couple of years moment, I thought I found it. But things are always changing so now this is not home anymore. I was happy here. I could be myself for a long time and I’m grateful for this. Sometime still I was unhappy here but until a while I could fight for my beliefs. Mostly because when I watched the balance between good and wrong, the good was clearly heavier. But in time, things changed. And now my balance seems to can not lean for sure to the good part. I feel again my old wish to just go, to change the place. My mother used to tell me often that it’s like I was born on the streets, not in such a great, normal family. That’s because I always want to go somewhere. Although now there are moments when I want just to stay in my room, reading a good book, in my heart yes, I want to go again. I want to see different places and to meet new people. I don’t think I can really have a place to call definitively home but, only the road as a home.

Today is the Day

Sunday, 14 of August 2011. Oshawa

Today is The Day. I have everything ready. My luggage is ready. My maps are ready. My GPS is ready.

Will I be a different person after a week? Who knows …

What I’m doing starting tomorrow it’s something new for me. I’m not evan shure that I can do it. But I’m feeling ready so according to my own statement, I should be able to.

So, cross fingers and jump in.

Life

So what is life?

That moment when you lie on the sand of Ontario Lake letting the sun to caresses you and listening to the waves?

That moment when you hide to your room asking yourself how will you manage such a strange envy?

That moment when you see your beautiful niece and she’s happy to see you and kisses you and hugs you? 

That moment when you ask yourself: now what? after you fight and fight, succeeding only enough to have the power to continue?

That moment when you drive on the wide highways of Canada thinking that Yes, you can do it. You can do anything if you are ready to.

That moment when you are so sad that you can not see any kind of light around.

That moment when you are so happy that you just stay, with eyes closed, smiling – you with yourself, feeling … So, this is the time to say “Thank You”.

That moment when you know that you have to go back. And you feel that you can not face again the injustice that is your reward for hard working. So, this is the moment to say “I did my best and there is nothing I can do. Thy will be done.”

Yes. I think that is.

Rugaciune

Rugăciunea stareţilor de la Optina

Doamne, dăruieşte-mi să primesc cu linişte sufletească tot ce îmi va aduce ziua de azi. Învredniceşte-mă să mă dau întru totul Sfintei Voiei Tale. În tot ceasul astăzi, povăţuieşte-mă şi în toate mă sprijineşte.

Oricare vor fi veştile pe care le voi primi în timpul zilei, învaţă-mă să le primesc cu sufletul liniştit şi întărit în credinţa că peste toate este Sfântă Voia Ta.

În toate faptele şi cuvintele mele, Tu călăuzeşte-mi simţurile. În toate întâmplările neaşteptate, nu mă lăsa să uit că totul vine de la Tine. Învaţă-mă să fiu deschis şi înţelept cu fiecare din mădularele familiei mele duhovniceşti, pe nimenea amărând, pe nimenea întristând.

Doamne, dă-mi putere să port osteneala zilei de astăzi şi toate întâmplările din vremea ei. Călăuzeşte-mi voia şi învaţă-mă să mă rog, să nădăjduiesc, să cred, să iubesc, să rabd şi să iert.

Amin.

Why

Because there are moments when I, just like everybody else, want to feel special.

Caru’ cu bere

Sunt ceva ani de când nu mi-am mai serbat ziua. Mereu prinsă cu alte treburi, trecea pur și simplu. Noroc cu minunatul obicei pe care îl avem la școală de a sărbători alături de colegi (și elevi) că altfel probabil uitam de tot. 🙂

Zona mea preferată în București este Centrul Vechi. Treceam uneori și pe lângă Carul cu Bere fără însă a intra. Până într-o zi, prin iarnă, când la inițiativa Mihaelei am mers acolo. Și a fost dragoste la prima vedere . 🙂

Căutam de mult un loc în care să simt atmosfera, fascinantă după parerea mea, despre care citeam în cărțile ce descriu perioada interbelică. Am simțit din plin veselia, buna dispoziție, amabilitatea celor care te servesc. Lume multa dar, locația mare, încăpătoare, deosebit de frumoasă te ferea de impresia de aglomerat. Și atunci, din prima clipă, am simțit că anul acesta vreau să-mi serbez ziua. La Carul cu Bere !

A fost o seara deosebită, mai ales datorită felului în care ești sărbătorit acolo, și îmi voi aminti de ea mereu cu bucurie. Spectacolul a fost frumos … hmmm încă nu știu sigur care, cel oferit de personalul de acolo sau cel oferit de Alexuța noastră ???

Vă las să decideți singuri dar, nu uitați, dacă vreți o seara în care să petreceți cu adevărat, Carul cu Bere e o alegere inspirată!

My Caru’ cu Bere:

Corect

Am făcut ceea ce era corect să fac.

Aşa a fost mereu. Mai pe ocolite, mai cu piedici, până la urmă am făcut ceea ce trebuie.

Şi acum, cu pustiul din suflet cum mă descurc?

Just a song

And I’d give up forever to touch you
Cause I know that you feel me somehow
You’re the closest to heaven that I’ll ever be
And I don’t want to go home right now

And all I can taste is this moment
And all I can breathe is your life
Cause sooner or later it’s over
I just don’t want to miss you tonight

And you can’t fight the tears that ain’t coming
Or the moment of truth in your lies
When everything seems like the movies
Yeah you bleed just to know your alive

And I don’t want the world to see me
Cause I don’t think that they’d understand
When everything’s made to be broken
I just want you to know who I am.

 

(thanks Mihaela)

Undeva

14 august 2010

Te afli câteodată într-un loc unde simţi că ai putea rămâne o viaţă. Şi totuşi, ştii că a doua zi pleci. Accepţi.

Maturitate sau înfrângere?

Călătorie pe înserat

22 iulie 2010

Îmi place să călătoresc pe înserat. Să văd cum se schimbă cerul la apus.

Ca atunci când am zburat spre Turcia. Şi aproape mi-au dat lacrimile când, cu ochii lipiţi de geam, am urmărit lăsarea nopţii. Şi apoi coborârea lină pe deasupra munţilor ce, noaptea nereuşind încă să pună totală stăpânire, se vedeau foarte clar. Iar din loc în loc, câte o aşezare de nenumărate luminiţe îmi amintea unde sunt şi încotro mă duc.

Ca acum, pe drumul dinspre Montreal spre Toronto. Timp de aproape 3 ore am urmărit cerul. Ce minune … Nici nu ştiu când a trecut timpul. Trenul este dotat cu wi-fi dar cu frumuseţea de pe geam, cine mai are timp de internet?

Acum e noapte. Şi mai am încă o oră şi jumătate de mers.

Da, Canada e minunată.

Again, ‘There is a life out there…’

And, ‘Do I wanna go back?’

The answer now is ‘Maybe …’