Oficial, cam de acum juma de oră mă pot simţi în vacanţă. Fără bani dar, cu timp liber. Şi nu e asta oare, în ziua de azi, adevărata bogăţie?
A fost un an greu. Lucruri noi, lupte dure, nedreptate câteodată. Operaţii. Uneori, gânduri foarte negre. Dar şi zâmbete. Încredere, pe care sper că am răsplătit-o cum trebuie. Încurajare. Copii atât de frumoşi în jurul meu.
Am un sentiment ciudat de încheiere. A ceva. A unei etape?
Şi sunt gata. Pentru orice va fi să fie în faţa mea de acum înainte.
Doamne, dăruieşte-mi să primesc cu linişte sufletească tot ce îmi va aduce ziua de azi. Învredniceşte-mă să mă dau întru totul Sfintei Voiei Tale. În tot ceasul astăzi, povăţuieşte-mă şi în toate mă sprijineşte.
Oricare vor fi veştile pe care le voi primi în timpul zilei, învaţă-mă să le primesc cu sufletul liniştit şi întărit în credinţa că peste toate este Sfântă Voia Ta.
În toate faptele şi cuvintele mele, Tu călăuzeşte-mi simţurile. În toate întâmplările neaşteptate, nu mă lăsa să uit că totul vine de la Tine. Învaţă-mă să fiu deschis şi înţelept cu fiecare din mădularele familiei mele duhovniceşti, pe nimenea amărând, pe nimenea întristând.
Doamne, dă-mi putere să port osteneala zilei de astăzi şi toate întâmplările din vremea ei. Călăuzeşte-mi voia şi învaţă-mă să mă rog, să nădăjduiesc, să cred, să iubesc, să rabd şi să iert.
And I’d give up forever to touch you
Cause I know that you feel me somehow
You’re the closest to heaven that I’ll ever be
And I don’t want to go home right now
And all I can taste is this moment
And all I can breathe is your life
Cause sooner or later it’s over
I just don’t want to miss you tonight
And you can’t fight the tears that ain’t coming
Or the moment of truth in your lies
When everything seems like the movies
Yeah you bleed just to know your alive
And I don’t want the world to see me
Cause I don’t think that they’d understand
When everything’s made to be broken
I just want you to know who I am.
Îmi place să călătoresc pe înserat. Să văd cum se schimbă cerul la apus.
Ca atunci când am zburat spre Turcia. Şi aproape mi-au dat lacrimile când, cu ochii lipiţi de geam, am urmărit lăsarea nopţii. Şi apoi coborârea lină pe deasupra munţilor ce, noaptea nereuşind încă să pună totală stăpânire, se vedeau foarte clar. Iar din loc în loc, câte o aşezare de nenumărate luminiţe îmi amintea unde sunt şi încotro mă duc.
Ca acum, pe drumul dinspre Montreal spre Toronto. Timp de aproape 3 ore am urmărit cerul. Ce minune … Nici nu ştiu când a trecut timpul. Trenul este dotat cu wi-fi dar cu frumuseţea de pe geam, cine mai are timp de internet?
Acum e noapte. Şi mai am încă o oră şi jumătate de mers.
Da, Canada e minunată.
Again, ‘There is a life out there…’
And, ‘Do I wanna go back?’
The answer now is ‘Maybe …’
De mic copil mi-am dorit să văd stadionul olimpic din Montreal. Primul 10 al gimnasticii. Nadia.
Azi sunt aici. La turul ghidat ne-am oprit în faţa unei poze de-a Nadiei pentru a ne prezenta performanţa ei. Toţi din grup, şi eram singura româncă, ştiau despre cine e vorba.
Azi stadionul e deja prea mic pentru standardele olimpice. Dacă s-ar organiza din nou celebrele jocuri aici, canadienii ar trebui să reclădească complet un astfel de stadion.
Într-o zi, profesorul ne-a cerut să aducem la şcoală nişte cartofi cruzi şi o pungă de plastic.
Ne-a spus să punem în punga de plastic câte un cartof pentru fiecare persoană faţă de care avem resentimente şi să-i scriem numele.
Ne-a cerut ca timp de o săptămână să cărăm sacoşa cu cartofi în rucsac peste tot unde mergem. Unii dintre cartofi erau cu adevărat grei!
Fireşte, cartofii au început să se strice cu timpul…
Efortul de a căra sacoşa asta permanent mi-a demonstrat clar cât de mare era greutatea pe care o purtam zi de zi în viaţa mea şi în inimă din cauza ranchiunei şi resentimentelor.
Deoarece eram mereu atent să nu uit sacoşa, mi-am dat seama că neglijam lucruri care erau mai importante pentru mine.
Exerciţiul acesta m-a făcut să mă gândesc la preţul pe care îl plătem pentru că nu puteam să iert ceva care deja se întâmplase şi pe care nu-l mai puteam schimba.
De multe ori credem că iertarea este un cadou pentru celălalt, fără să ne dăm seama că noi suntem primii care beneficiem de pe urma iertării.
Toţi purtăm cartofi care putrezesc în “rucsacul” nostru sentimental.
Neputinţa de a ierta este ca un venin pe care îl luăm zilnic, picătură cu picătură, şi care sfârşeşte prin a ne otrăvi.
De multe ori, este nevoie să te ierţi mai întâi pe tine însuţi pentru toate lucrurile care nu s-au întâmplat aşa cum ţi-ai fi dorit să se întâmple.
Iertarea ne eliberează de greutăţi care ne amărăsc sufletul şi ne îmbolnăvesc trupul.
Să ierţi nu înseamnă să fii de acord cu ce s-a întâmplat sau să aprobi acel lucru.
A ierta nu înseamnă să încetezi să acorzi importanţă celor întâmplate, nici să dai dreptate celui care te-a rănit.
Înseamnă pur şi simplu să laşi deoparte acele gânduri negative care îţi produc durere şi supărare.
Iertarea se bazează pe acceptarea a ceea ce s-a întâmplat.
Iertarea rupe lanţurile şi te eliberează cu adevărat Hotărăşte-te chiar azi să ierţi!
“Iertarea este calitatea celor curajoşi. Doar cel care este suficient de puternic pentru a ierta o ofensă ştie să iubească” (Gandhi)
Sometime, when I get home late in the night and the city lights are just in front of me I say to myself: “There is a life out there”. And then the question comes into my mind : “Do I wanna go back?”
Nu cred că există numai un suflet-pereche. Cred doar că, uneori, întâlneşti un astfel de suflet-pereche prea devreme, alteori, prea târziu; dacă eşti norocos, la timp; iar dacă nu meriţi, niciodată. Asta ar fi situaţia cea sumbră – niciodată. Pentru că, oricum ar fi, chiar şi numai pentru un minut sau o singură privire, o astfel de întâlnire aduce minunea în suflet.
Lumea? O mare de cunoscut... 