Archive for October, 2009

Despre Taina Căsătoriei (Pr. Arsenie Papacioc)

October 8, 2009

– Care sunt condiţiile de întemeiere a unei familii?

– Dragii mei, o căsnicie se poate întemeia pe o iubire adevărată şi pe o coordonată exclusiv crestină. E o mare greşeală să te îndrăgosteşti de un băiat sau de o fată, şi punem problema căsătoriei pentru că mi-e drag de el sau de ea. Nu, nu. Trebuie văzut, cât de cât, dacă sunt străbătuţi de fiorii sfintei răspunderi pe care o cere căsătoria. Pentru că o femeie care se căsătoreste, ea va naşte şi ea trebuie să re-nască copilul, prin educatie. Deci trebuie să fie foarte pregătită. Asta e verigheta, care se şi dă: iubirea celuilalt către celălalt. Adică iubirea nu are nici început, nici sfârsit – asta ar fi semnificatia verighetei.

– Cum putem şti că partenerul e cel pe care ni-l dăruieşte Dumnezeu?

– Trebuie să simţi că celălalt e pentru tine. Există o fortă nevăzută în tine, cu care simţi că acesta este… cel ce este. Îl vezi cum se manifestă, îi vezi naivitatea celuilalt, cuminţenia, dorinţa de a se dărui, dar nu doar numai pentru plăceri; pentru că, de multe ori, dorinţa acoperă scopurile. Adică, domnule, nu mai tin cont de nimic, ne iubim. Ca până la urmă să-şi pună problema despărţirii, pentru că nu-i mai convine, pentru că s-au consumat curiozitătile şi au apărut alte împrejurări ispititoare. Să aibă, deci, o identitate creştină, un eroism de a-şi menţine această identitate.

Căsătoria în sine trebuie să se facă după cum spune proverbul: ori bine, ori deloc! – fiindcă este în slujba unui ideal, nu în slujba plăcerilor numaidecât. Iubirea, căsătoria care urmează, dacă nu slujeşte unor idealuri mai înalte – chiar necăsătorit, dar mai ales căsătorit – sigur că nu ajungi la nimic pozitiv: nu faci decât să pierzi un timp atât de scump.

– Ne puteţi spune care este scopul ascultării în viaţa de familie?

– Dacă este iubire lucrurile se rezolvă de la sine: se uită unul la altul şi ştiu ce au de făcut.

– De ce se spune că bărbatul este cap femeii?

– Şi femeia ce este, dacă bărbatul este cap? Unde este situată faţă de cap?

Între cei doi soti nu există grad de rudenie. Dacă bărbatul este capul, femeia este tot cap. Trebuie să se supună unul faţă de altul; fiindcă sunt foarte dese situaţiile în care bărbatul o întreabă şi-şi ascultă femeia.

Ei trebuie să se iubească. Dacă nu se iubesc, relaţia dintre soţi este numai o ordinară gâlceavă.

Dacă bărbatul este cap, femeia este inima! Şi inima este mai mult decât orice, este adâncul cel mai adânc al fiinţei omenesti, este chiar locul unde Dumnezeu şi-a făcut locaş. Şi dacă ea este inima, e şi el inimă, fiindcă iubirea armonizează căsnicia.

Iubirea răspunde la toate întrebările: iubirea aduce prunci, care dau valoare nemaipomenită căsniciei – zâmbetul lor -, şi creează unitate nezdruncinată familiei.

Am cununat odată pe cineva şi, când am ajuns la rugăciunea unde preotul spune: “Iar femeia să asculte de bărbat!”, toată lumea s-a uitat la mireasă şi mireasa a plecat capul. Mie nu mi-a convenit acest moment. Dar am tăcut până mi-a venit vremea la predică şi i-am spus: “Am constatat că lumea n-a fost atentă la cuvintele de mai înainte care spuneau că bărbatul este dator să-şi iubească sotia. Dragă mireasă, dacă nu te iubeste, să nu-l asculti!” Să nu ne jucăm cu cuvintele! Fata nu e numai o jucărie de pat sau o jucărie de bucătărie. Femeia, cu gingăşia ei: “esprit de finesse”, e liberă şi nu o să asculte la infinit de un nepăsător. Ca femeia bună nu e nimic mai bun, şi ca femeia rea nu e nimic mai rău. Deci trebuie cu orice chip să o faci bună.

Vă mai spun ceva: Mama naşte, mama renaşte, ea se ocupă de copii. Şi, desigur, foloseşte cea mai frumoasă metodă din instinct, din iubire: îl îngăduie pe copil orice ar face acesta. Dacă băiatul e năvalnic, viteaz, i-a intrat în cap să cucerească lumea, de ce să nu? Dar în întâlnirea cu prietenii el începe să se vadă inferior, pentru că la primul contact cu lumea n-a biruit, şi se întoarce plângând la mama sa. Aceasta îi spune: “Nu, puiul mamii, tu eşti împărat, tu ai să cuceresti lumea!” Astfel, mama îi dă continuu sentimentul de erou. Ea nu face lucrul acesta pentru că a învăţat undeva, ci pentru că-l iubeşte şi pentru că nu vrea să-l vadă un prost.

Nu ştiu dacă aţi citit o poezie scrisă de regina Elisabeta (Carmen Sylva), soţia regelui Carol I: “De veţi auzi de un erou care a cucerit în războaie şi în urma lui a făcut dreptate, să ştiţi că a avut o mamă bună;/ De veţi auzi de un erou care a viersuit şi versul lui a schimbat sensuri de viaţă şi frumuseţi şi înflăcărări de inimă, să ştiţi că a avut o mamă bună!”, şi tot aşa vreo şapte eroi de felul acesta. Ei, mi-a plăcut enorm! Aceasta este fata pe care trebuie să o avem, să o pregătim, mai ales dacă e preoteasă, căci multe fete o întreabă pe preoteasă anumite intimităti femeieşti, mai repede decât pe preot.